Sari la conținut

Prietenii nepotriviți

Prietenii nepotriviți

       Dragilor, școala s-a terminat și odată cu venirea vacanței ai noștri copii au dintr-o dată mult mai mult timp pentru a-l petrece cu prietenii. Dar ce ne facem dacă grupul lui de prieteni nu este tocmai pe gustul nostru? Dacă la vârstă mică îi putem influența cercul social prin a facilita întâlnirile cu anumiți copii care sunt la nivelul standardelor noastre, lucrurile stau diametral opus la copiii mai mari, în special la adolescenți. De ce? Pentru că dezvoltarea socială a adolescenților are la bază nevoia de a aparține unui grup și de a fi acceptat de către acesta. Iar în momentul în care au găsit alte persoane care aderă la stilul lor vestimentar, muzica pe care o ascultă sau mai știu eu ce altceva, încercarea de a-i îndepărta se poate transforma rapid într-un adevărat butoi cu pulbere.

       Trebuie să înțelegem și să acceptăm că din acest punct nu le mai alegem noi gașca și că în această perioadă a vieții lor prietenii sunt cei mai importanți, ei știu cel mai bine, ei îi înțeleg cel mai bine, ei le dau cele mai bune sfaturi din imensa lor experiență. Iar atacarea lor directă nu face decât să ne transforme în părinți răi care nu înțeleg nimic.

       Să îi critici în mod repetat în fața lui este echivalent cu a-i critica o parte foarte importantă din viață și va declanșa o dorință intensă de a se apăra, comportamente ostile, negativiste și de îndepărtare față de tine. În loc să îi zici că sunt răi sau nepotriviți pentru el, este mult mai eficient să faci afirmații simple, clare și directe despre comportamente: “Nu îmi place cum te comporți în ultimul timp” sau “Nu îmi place că prietenii tăi consumă alcool și fumează. Înțeleg că că ți se par cool, dar nu vreau ca și tu să ajungi să faci asta pentru că nu este bine pentru tine”. În acest fel, nu îi judeci, doar faci observații .

       Nu uita că tu ai controlul asupra timpului pe care îl petrece afară și poți să influențezi într-o oarecare măsură locurile în care merge sau ceea ce face prin a stabili consecințe clare ale nerespectării celor asupra cărora ați căzut de acord. Dacă el a zis că merge la baschet și a plecat la o petrecere fără ca tu să știi asta, trebuie tras la răspundere și instituite limitări pe o perioadă rezonabilă de timp.

       După cum pot să confirme părinții de adolescenți, aceasta este o perioadă foarte complexă și complicată, așa că o să continuăm subiectul acesta și săptămâna viitoare pentru a-l definitiva. Să ne auzim cu bine!

         Informațiile din acest articol sunt preluate din rubrica radio „Minutul de parenting” difuzată la Radio Timișoara, în data de 16 Iunie 2022. Ascultă audio aici.

IMPORTANT
Acest articol are scop strict educativ!
Nu inlocuieste o consultatie si nu stabileste un diagnostic.
Te rog sa consulti un specialist inainte de a lua o decizie medicala.
Părerile clienților noștri

Recenzii adăugate de clienți

Violeta Bonte
Violeta Bonte
2023-09-21
Recomand cu multa căldură este un loc în care copii se simt ca și acasă ia doamna doctor este un medic care pe lângă faptul ca își face meseria este și un om cu care poți comunica mulțumim întregi echipe pentru ajutorul acordat
John Adler
John Adler
2023-09-09
Ma bucur mult ca l-am intalnit pe Dr. Andrei. 10/10
Melania Ologu
Melania Ologu
2023-09-09
Domnul Andrei este un doctor rabdator si cu multa intelegere fata de copii!
Igor Scutaru
Igor Scutaru
2023-09-09
Il recomand cu caldura pe Dl. Dr. Andrei
Adriana Luca
Adriana Luca
2023-07-19
O echipa minunata iar dna doctor Burneci este nu doar o foarte buna profesionista dar si un om cald, generos si foarte empatic. ne bucuram mult ca ne sunteti un partener de nadejde!
Mihaela Diana Crepcia
Mihaela Diana Crepcia
2023-07-18
O recomand din suflet pe dna. dr. Burneci! Datorită dumneaei, astăzi, băiețelul meu este atât de bine!
Elisabeta Szabo
Elisabeta Szabo
2023-07-08
Suntem foarte mulțumiți de serviciul oferit de doamna Dr.Burneci Georgiana,a ajutat pe fata mea foarte mult și o recomand cu toată încrederea!
Alin Isac
Alin Isac
2023-07-06
Recomand! O adevărată profesionistă doamna doctor. Mi-a rezolvat o problemă de sănătate din familie.Personal foarte amabil! Mulțumesc pentru tot!