Despre noi

Să ne cunoaștem mai bine!

Despre noi

Medicii specialiști de Psihiatrie Pediatrică care activează în clinica noastră se află în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Timiș, pentru serviciile de consult și consiliere psihiatrică, cât și pentru serviciile conexe de psihologie clinică și logopedie.
mindmed psihiatrie dr

Dr. Georgiana Burneci

Medic specialist Psihiatrie Pediatrică

         Am absolvit Universitatea de Medicina si Farmacie “Victor Babes” din Timișoara și am ales această specialitate din dragostea pentru Psihiatrie și din dorința de a schimba în bine viața cât mai multor persoane. De îndată ce am înțeles că în Psihiatria Pediatrică ajuți mai mult decât copilul, ajuți întreaga familie, nu a mai existat o altă opțiune de alegere a carierei pentru mine.

         Mi-am continuat pregătirea profesională în Secţia Clinică de Psihiatrie Pediatrică şi Toxicomanii a Spitalul de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca și în Clinica de Neurologie și Psihiatrie pentru Copii și Adolescenți din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara.

         A urmat un proces continuu de perfecționare prin participarea la cursuri postuniversitare, congrese și alte evenimente științifice atât interne cât și internaționale. Propriul copil mă învață zi de zi că în practică lucrurile pot fi diferite față de teorie.

         Cred cu tărie în practicarea Psihiatriei Pediatrice după cele mai recente descoperiri științifice, prin raportare la ghidurile europene și internaționale, cât și în faptul că procesul medical continuă și în afara cabinetului prin contact telefonic constant cu pacientul. 

         Copilul, părinții, medicul psihiatru de copii, psihologii terapeuți, educatorii sunt o echipă ce numai împreună pot să ajungă la atingerea echilibrului psihic mult dorit. Vă mulțumesc că îmi permiteți să fac parte din echipa dumneavoastră!

Dr. Roxana Filipescu

Medic specialist Psihiatrie Pediatrică

   Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, mi-am continuat pregatirea profesională în Clinica de Neurologie și Psihiatrie pentru Copii și Adolescenți din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara. A urmat o perfecționare continuă, constând în  participare la congrese naționale și internaționale, colaborare la revista de specialitate, etc.

   Despre mine am știut încă de la început, odată cu alegerea acestei frumoase specialități, că îmi doresc să ajut copiii cu nevoi speciale, sau pur și simplu pe cei care au nevoie să discute cu cineva care să îi înțeleagă.

   Din păcate, trăim vremuri “nebune”, când, conform statisticilor, tot mai mulți copii se prezintă cu tulburări în sfera mentalului, fie că vorbim despre anxietăți, întârziere în achiziția limbajului expresiv, dificultăți școlare, etc.

  Dar esențial pentru un copil este să se dezvolte într-un mediu corespunzător din toate punctele de vedere, să formeze relații sănătoase de atașament, astfel că am urmat și o formare în  psihoterapie familială/de cuplu, pentru a putea răspunde mai bine nevoilor familiei ca intreg.

   Vă aștept la cabinet, alături de colegele mele, mulțumindu-vă totodată pentru încrederea acordată!

Dr Filipescu
Dr. Pirvu

Dr. Anca Pîrvu

Medic specialist Psihiatrie Pediatrică

Sunt absolventă a Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara și am ales specializarea Psihiatrie pediatrică din dorința de a ajuta cât mai mulți copii în pașii lor prin viață. Pentru mine, copiii reprezintă izvorul vieții și consider că noi, medicii psihiatrii, suntem cei care îi putem ghida și ajuta să obțină și să mențină un echilibru psihic corespunzător etapelor de vârstă și dezvoltare. Un copil fericit și echilibrat emoțional este un viitor adult sănătos și împlinit.

            Am urmat pregătirea profesională în cadrul Clinicii de Neurologie și Psihiatrie pentru Copii și Adolescenți a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu” Timișoara, am participat la conferințe și congrese de specialitate, în urma cărora mi-am format simțul practic în abordarea terapeutică a pacientului.

            Practic această frumoasă profesie cu respect și prețuire față de copii și familiile lor și știu cât de importantă este disponibilitatea medicală pentru aceștia (atât la cabinetul medical, cât și prin contact telefonic cu pacientul sau aparținătorii acestuia).

            Împreună putem realiza un mediu propice de dezvoltare psihică și emoțională în viața copiilor dumneavoastră.

Andreea Herczeg

Coordonator Departament Relații cu Publicul

            Am absolvit studii economice, mai exact de comerț, și de-a lugul carierei am căutat, fără să îmi dau seama de ce, locuri de munca care implicau contactul direct cu oamenii. Apoi mi-am descoperit pasiunea pentru cunoașterea minții și am realizat că îmi găsesc împlinirea lucrând în acest domeniu.

            Prin experiența dobândită în a coordona echipe mai mari de oameni și de a organiza activitatea într-un spațiu de lucru, am înțeles că fiecare om are o viață de care să ținem cont în încercarea de a-l încadra într-un program. De aceea, eu sunt omul cu care dumneavoastră o să aveți primul contact direct în cadrul clinicii noastre și cel care o să vă ajute cu orice informații vă sunt necesare.

            Din experiența de mămică am învățat cât este de important să ajungi cât mai curând la medic atunci când este nevoie, așa că împreună o să găsim cea mai rapidă variantă de programare indicată pentru examinarea copilului și favorabilă dumneavoastră ca încadrare în timp.

Poza Andreea

Colaboratori

Sunt și voi fi mereu acolo unde suportul psihologic și emoțional poate schimba vieți!

Îmi puteți urmări activitatea pe: www.lauracaia.ro

și pe

https://www.facebook.com/Cabinet-de-Psihologie-Logopedie-si-Psihoterapie-Laura-Berghea-Caia-180584938634162

Laura Berghea

Psiholog

            Sunt prezentă în fiecare emoție a copiilor și părinților care îmi frecventează cabinetul și cred cu tărie că nu există emoții rele sau emoții bune, ci doar reacții mai puțin corecte.  Nu trebuie să negăm emoțiile cu care ne confruntăm. Ele sunt parte din noi și trebuie să învățăm să le îmbinăm armonios. Orice terapie începe cu învățarea vocabularului emoțional, cu recunoașterea emoțiilor, cu gestionarea lor, pentru că majoritatea problemelor sociale și interpersonale își au rezolvarea în plan emoțional.

            Timp de peste 25 de ani am crescut ca om, specialist în consiliere psihologică, psihoterapie, logopedie și psihologie clinica, dar și ca formator în educație și psihopedagogie specială. Zeci de cursuri de formare, seminare, workshop-uri și programe inovatoare în domeniu psihologiei și psihoterapiei mi-au demonstrat cât de important este ceea ce fac și câtă nevoie este de intervenția mea în toate direcțiile de activitate. Astfel, am devenit membru fondator al Asociației Daria Zâmbet de Copil și al altor asociații din Timișoara.

            M-am implicat activ în numeroase proiecte sociale pentru susținerea copiilor și persoanelor aflate în dificultate. Și cu fiecare proiect am simțit cât de minunat este să dăruiești și să primești magie!

Sunt și voi fi mereu acolo unde suportul psihologic și emoțional poate schimba vieți!

Îmi puteți urmări activitatea pe: www.lauracaia.ro

și pe

https://www.facebook.com/Cabinet-de-Psihologie-Logopedie-si-Psihoterapie-Laura-Berghea-Caia-180584938634162

Serviciile noastre

Ce vă oferim?

În cadrul cabinetului nostru puteti beneficia GRATUIT, prin decontare de către Casa de Asigurari de Sănătate, de urmatoarele servicii:

Psihiatrie pediatrică

Consultații medicale de Psihiatrie Pediatrică​

Evaluare completă, diagnostic, diagnostic diferențial, tratament - la nevoie

Eliberarea de rețete gratuite

Monitorizarea permanentă a tratamentului prin diferite metode de comunicare, în funcție de preferințe

Eliberarea de bilete de trimitere pentru efectuarea de analize de laborator, către alte specialități clinice și investigații de imagistică medicală

RMN, CT, ecografie, radiografie

Evaluări și eliberare acte pentru încadrarea în grad de handicap

Fișă psihologică, certificat A5, act adițional

Evaluări și eliberare acte pentru reorintarea școlară - Comisia CJRAE

Fișă psihologică, certificat A5

Eliberarea de adeverințe medicale

Ședințe de consiliere și psihoterapie ale copilului și / sau familiei

Grupuri de suport

Pentru părinții copiilor diagnosticați cu autism, pentru copiii și adolescenții diagnosticați cu ADHD, tulburari de anxietate, depresie, tulburări de alimentație

Psihologie + Logopedie

GRATUIT, pe baza scrisorii medicale de recomandare emisă de unul dintre medicii noștri specialiști de Psihiatrie Pediatrică

Evaluarea psihologică a nivelului mintal (QD/QI)

Cu eliberarea de fișă psihologică, evaluare logopedică, evaluarea dezvoltării emoționale și a încadrării în diverse tipuri de patologie (autism, ADHD, anxietate, depresie, etc.) prin teste standardizate

Ședințe de consiliere și psihoterapie ale copilului și / sau familiei

Ședințe de logopedie și de recuperare specifică

În limita locurilor decontate de către CAS

Program de parenting

Pacienții aflați în evidența cabinetului nostru pot beneficia Gratuit si de Teleconsultații (evaluare medicală + consiliere) prin diferite mijloace de comunicare (telefonic, WhatsApp, Messenger, Zoom, Google Meet).

Programează o consultație!

sau telefonic

  • arrow down

    sau telefonic