Dragilor, câți dintre voi ați fost puși de părinți să aveți grijă de fratele mai mic și care este acum relația voastră cu el? Câți vă puneți copilul mai mare să facă la fel? V-ați gândit cum îl poate influența acest lucru pe viitor?

          Indiferent că au cerut un frate sau că acesta pur și simplu a apărut în viața lor, pentru unii copii să aibă frați mai mici poate deveni problematic. Nașterea unui nou membru în familie este o situație provocatoare pentru toți, în special pentru primul născut care este detronat de pe poziția de centru al universului părinților.

          Cum credeti că se va simți el, cel care dintr-odata nu mai este in centrul atenției, care uneori se percepe ignorat și neiubit, dacă este responsabilizat cu îngrijirea celui mic și certat dacă acesta pațește ceva?  Chiar dacă este cu câțiva ani mai mare și ar putea să aibă grijă de el, nu este treaba lui să fie părinte. Țineți cont de faptul că această responsabilitate neadecvată vârstei poate duce la frustrare, furie, scăderea stimei de sine, sentimente de vinovație și, pe viitor, la anxietate și depresie!

          Una este să îl rugăm să facă puzzle cu cel mic până ce mama merge la baie (adică o perioadă scurtă, în care un adult este în jur) și alta să îi interzicem să iasă la joacă pentru că trebuie să aibă grijă de el. La fel de diferit este să iți rogi copilul să te ajute să schimbi scutecul bebelușului, lucru care o să-l încânte pentru că o să se simtă important și de ajutor, de a-l pune pe el să facă acest lucru singur.

          Și nu uitați! A-i cere în mod repetat să renunțe el primul doar pentru că este mai mare, pe lângă faptul că o să îi provoace resentimente, o să ducă, în majoritatea cazurilor, la formarea unei relații distante, tensionate și competitive între frați.

          Informațiile din acest articol sunt preluate din rubrica radio „Minutul de parenting” difuzată la Radio Timișoara, în data de 25 noiembrie 2021. Ascultă audio aici.